MUZEUL FREDERIC STORCK ȘI CECILIA CUȚESCU-STORCK

Stimați vizitatori,

 

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se închide în data de 4 septembrie 2017 pentru efectuarea unor activități de reamenajare a spațiului expozițional. Programul obișnuit de vizitare va fi reluat din data de 18 octombrie 2017.

 

 

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află în nordul Bucureştilor, pe strada Vasile Alecsandri, nr.16. Patrimoniul muzeului constituie donația făcută în octombrie 1951 de către Cecilia Cuțescu Storck și de fiicele acesteia Gabriela Florica Storck și Cecilia Frederica Storck Botez, către Sfatul Popular al Capitalei.

 

Casa - monument de arhitectură, construită de cei doi artişti între anii 1911 și 1913, conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici.

 

Karl Storck (1826-1887) – sculptor, a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care se păstrează - Spătarul Mihail Cantacuzino.

Carol Storck (1854-1926) – sculptor, fiul lui Karl Storck, este autorul a trei din alegoriile care decorează palatul de Justiţie din Bucureşti şi a monumentului “Gen. Dr. Carol Davila” aflat în faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Frederic Storck (1872-1942) – sculptor, fiul lui Karl Storck, profesor la Şcoala de Belle-Arte, Bucureşti.

Cecilia Cuțescu Storck (1879-1969) – pictor, soția sculptorului Frederic Storck, a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.

Colecția „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”, cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe. La acestea se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și alte obiecte de colecție, monede antice, icoane.

În prezent muzeul funcţionează în baza unui contract de comodat cu fraţii Alvaro şi Alexandru Botez, care au oferit imobilul din strada Vasile Alecsandri, nr.16, pentru expunerea şi conservarea colecţiei.